Wind River

Wind River este un film din august 2017, cotat de IMDb cu 8.00 din 10 din a cărui distribuție fac parte Jeremy Renner și Elizabeth Olsen ca actori principali. Daca pe Jeremy Renner l-am mai vazut în filme de succes cum a fost S.W.A.T. unde a jucat alături de Colin Farrell sau Misiune imposibila Ghost Protocol despre Elizabeth Olsen chiar nu știam nimic, asa ca a fost o adevărată surpriza sa constat ca e sora mai mica a mult mai celebrelor ei surori, gemenele Olsen.

Elizabeth Olsen este o agenta F.B.I. începătoare și foarte neîndemânatica trimisa în ținutul înghețat din Wyoming sa ancheteze moarte unei tinere localnice de 18 ani descoperita violata și asasinata în sălbăticie la 10 km de cea mai apropiata casa, în mijlocul zăpezii.

In ancheta ei, agenta F.B.I. este ajutata de un vânător local interpretat de Jeremy Renner, omul la rândul lui marcat de propria tragedie, fiica lui de 16 ani dispăruse cu câțiva ani în urma.

Ideea filmului este dragutica si te duce cu gândul ușor spre filmele nordice cu asasini în serie. Realitatea în schimb este dezamăgitoare. N-or fi mari actrițe nici gemenele Olsen, cel puțin mature eu nu le-am vazut în filme, dar măcar am urmărit cu drag filmele lor în copilărie dar sora lor pur și simplu are o prestație foarte slaba în acest film din punctul meu de vedere.

Aflam repede cine este asasinul și de ce a comis crima, nimic senzațional, nici măcar nu avem timp sa ne punem întrebări pentru ca deja primim răspunsurile. Singura secventa care mi s-a părut oarecum notabila este cea în care făptașul este tras la răspundere pentru fapta sa.

Personal ma gândeam ca o sa vedem o legătura intre crima pe care o anchetează agenta F.B.I. și dispariția fetei vânătorului dar cu excepția faptului ca ni se spune ca acesta a făcut cursuri de acceptare a furiei născute din imposibilitatea de a rezolva dispariția acesteia, nu primim nicio informație în plus despre aceasta.

Eu cu siguranță nu l-as fi cotat asa de ridicat cum o face IMDb dar aștept și părerile voastre. Merita acest film o cotație de 8 din 10?

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Skip to toolbar