Faber Trend 2021: Cum sa-mi decorez bucătăria ?

Anul ce abia s-a terminat prin natura evenimentelor și a situației pandemice globale ne-a adus mai aproape de casa. Ne-a făcut sa analizam mai atent fiecare colțișor din casa.

Si pentru ca cea mai mare parte din timp am petrecut-o acasă, am început sa investim tot mai mult în intimizarea acesteia. Am investit în crearea spațiului și confortului necesar.

Si pentru ca am stat acasă, am gătit mult. Si am gătit în familie. Am petrecut foarte mult timp în bucătărie pregătind toate acele rețete pe care le-am adunat în ani, dar pe care niciodată nu aveam timp suficient sa le pregătesc.

Am petrecut atât de mult timp în bucătărie încât am decis ca „mica mea oaza de relaxare” merita un update la început de 2021. Si daca tot m-am documentat în materie de trenduri pentru bucătăria anului acesta, m-am gândit sa împart și voi noile tendințe.

Faber – finisaje de interior în 2021

Cum va spuneam faptul ca petrecem mult timp acasă, ne face sa dorim spatii cat mai plăcute și mai apropiate de sufletul nostru. Asa ca decorul elegant, luxos, rafinat nu mai este un moft ci o simpla necesitate pentru starea noastră de spirit, pentru mentalul optimist al fiecăruia dintre noi.

In acest context, marmura s-a reîntors cu succes în prim plan în ceea ce privește finisajul din bucătărie. Si trebuie sa recunosc faptul ca ma bucura mult acest aspect pentru ca este din punctul meu de vedere o investiție de viitor. Marmura prin durabilitate, prin aspect și eleganta clasica pe care o imprima spațiului în care este utilizata nu se demodează odată cu trecerea anilor și a trendurilor. Ceea ce o face în viziunea mea o investiție buna. Poate fi utilizata atât ca blat, cat și pentru bucătăriile de tip insula și nu în ultimul rand pentru chiuvete.

La fel ca și marmura o revenire în materie de finisaje o are anul acesta și lemnul. Mobilierul de lemn de inspirație rustica sau moderna aduce o nota de căldură bucătăriei.

Interesante mi se par și acele note aurii din finisaje pe care le regăsim în chiuvete, ustensile și alte obiecte de decor și nu numai întâlnite în bucătării.

Anul acesta se poarta bucătarii retro, utilate modern, mixuri intre materiale și elemente de decor. Se poarta negru și culoare deopotriva. Trebuie doar sa alegi ce ți se potrivește. Bucătarii stil insula sau bucătarii care se întrepătrund cu livingul.

Si metalul a câștigat teren în interiorul bucătăriei și pentru ca tot vorbeam de metal musai trebuie sa va povestesc despre cele mai importante inovații în materie de hote care se potrivesc perfect in decorului anului 2021.

Faber: pioneri în tehnologia hotelor

Cu peste 60 de ani de experienta în materie de hote, Faber a transformat un simplu accesoriu de bucătărie într-un echipament esențial. Oferind siguranță, stil și funcționalitate într-un design de actualitate Faber se pliază pe necesitățile fiecărei bucătarii. Sunt în continua dezvoltare, aducând mereu inovații menite sa fie aproape de nevoile utilizatorilor. Echipamentele produse de ei sunt disponibile în 8 tari, pe trei continente. Ma bucur sa va spun ca sunt disponibili și în tara noastră.

Faber – ce hota mi se potrivește?

Atunci când alegi o hota trebuie sa te gândești în primul rand la spațiul în care o vei amplasa. Faber vine în întâmpinarea ta cu o multitudine de variante: hote de perete, hote încastrate în corp suspendat, hote de tip insula up&down, hote încastrate în mobilier și hote pe colt.

Model Onyx-T

Hotele de perete pe care Faber ni le pune la dispoziție sunt eficiente energetic. Exista 3 modele de hote de perete pe care le comercializează: Onyx-T, Grexia si Thea.

Onyx-T se remarca prin silențiozitate. Zgomotul pe care îl produce este de 40 db. Are un design modern și finisaje metalice. Oferă un confort maxim cu un consum minim de energie.

Model Grexia

Grexia aduce in scena un nou material. Este confecționată din ceramica de porțelan, care imita marmura ceea ce ii conferă atât duritate cat și o eleganta aparte.

Model Thea

Thea este preferata mea pentru ca este disponibila atât pe alb cat și pe negru. Are finisaje metalice sau de lemn dupa preferințe.

Model Flexa Glass

Pentru ca nu toate bucătăriile sunt la fel Faber iti pune la dispoziție și hote încastrate în corp suspendat. Sunt 20 de modele la aceasta categorie, unul dintre modele fiind hota Flexa Glass din imaginea de mai sus. Sunt perfecte atunci când le ai în vedere încă din momentul când dai comanda pentru mobila de bucătărie.

Model Belle

Varianta de hota tip insula este foarte populara în ultima perioada, dar e drept trebuie sa ai o bucătărie pe măsură, mare și spațioasă. Sunt disponibile în variantele Odette și Belle respectiv Odette Plus și Belle Plus.

Model Galileo

De departe, cea mai ingenioasa varianta mi se pare cea încastrată în mobilier. Este pur și simplu geniala. Are o eficienta energetica A+++ și este extrem de funcțională. Este combinație perfecta de hota și plita realizata sub forma unui singur produs. Are comenzi tactile, este silențioasă. In plus motorul este rezistent la apa. Acest model Galileo, m-a cucerit deplin mai ales ca este o investiție de tip doi într-unul și ma ajuta sa câștig spațiu în bucătărie.

Faber – ce oferă în plus aceste hote?

Designul este important e drept. Dar și mai importanta este tehnologia și inovația pe care o hota o poate aduce în bucătăria ta.

Una dintre cele mai importante inovații pe care le-am descoperit la aceste hote este sistemul Steam Of – SOS, care împiedică formarea condensului, a grasimii in hota si sub hota.

Al doilea element de inovație pe care aceste hote ni-l propun este difuzorul Nautilus. Acesta asigura un flux de aer neobstrucționat cu un consum scăzut de energie.

Tehnologia Sil-k Act presupune reducerea cu 13 db a nivelului de zgomot combinat în același timp cu o comutare către frecventele joase. Este disponibil pe toate modelele cu montate pe perete.

Si n-ar fi cu adevărat eficiente ca hote daca tehnolgia lor nu ar obține o reducere a mirosurilor cu peste 95%. Lucru pe care sistemul HFH îl realizează cu succes.

Unde mai pui ca poți realiza o conexiune wirelles cu hota ta prin intermediul sistemului inteligent Protech. Si astfel poți să-ți supraveghezi atât aparatele cat și chiuveta din apropiere.

Voi cum ați integra trendul anului 2021 în bucătăria voastră?

3 comentarii publicate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.