Film: Adu

Filmul Adu este o producție spaniola apărută în iunie 2020. Filmul care are o întindere de aproape 2 ore se încadrează în categoria drama și este disponibil în rețeaua Netflix. Desi este cotat de IMDb cu doar 6.6 din 10, filmul se bucura de aprecierea criticilor.

Pana în momentul de fata a primit 3 premii în cadrul CinEuphoria Awards 2021 și multiple nominalizări. De asemeni este filmul principal cu care Spania s-a prezentat la premiile Goya unde este nominalizat de 13 ori. Gala Premiilor Goya anul acesta va avea loc pe 6 martie și va fi prezentata de Antonio Banderas si Maria Casada.

Poveste și distribuție

Filmul ne prezintă povestea unui copil african pe nume Adu care asista fără voia lui, împreună cu sora sa la sacrificarea unui elefant de către braconieri. Când mama lor este omorâtă protejându-i de braconierii care veniseră sa scape de ei pentru a-și ascunde fapta Adu și sora sa fug la o mătușă. Aceasta ii ajuta sa pornească la drum spre Spania unde se pare ca s-ar afla tatăl lor la munca. Drumul lor este plin de pericole și de încercări și îl poarta pe micul Adu printr-o multitudine de destinații africane pana când ajunge în final în Spania.

Asta este povestea principala a filmului. In paralel cu aceasta, ne sunt prezentate și poveștile altor doua personaje, tata și fiica, ale căror destine se împletesc invizibil cu destinul micului Adu. Gonzalo, un bogătaș spaniol care lupta pentru salvarea elefanților și în același timp se ascunde în Africa de teama Fiscului căruia ii datora o mulțime de impozite neplătite . Fiica acestuia, Sandra care se confrunta cu o reala problema cu drogurile dar și cu o relație tata-fiica deficitara.

Adu este interpretat de actorul Moustapha Oumarou în vârstă de 7 ani. Acesta este originar din Republica Benin și a fost descoperit în orașul Parakou din Republica Benin de către regizorul Salvador Calvo și persoana care se ocupa de casting-ul pentru film, Cendrine Lapuyade. Aceștia au rămas impresionați de atitudinea dezinvolta a micuțului și au considerat ca se potrivește de minune pentru rolul din Adu alegându-l din peste 6000 de copii. Pentru Mous cum i se spune, acest film a reprezentat ocazia și speranța unui viitor mai bun. Astăzi locuiește  împreună cu familia sa în Madrid și merge la o scoală buna. Cu bănuții obținuți de pe urma filmului a câștigat liniștea familiei sale pentru o perioada de timp, departe de neajunsurile din Africa.

Gonzalo este interpretat de actorul spaniol Luis Tosar. Multe din filmele în care a jucat de-a lungul timpului sunt cotat cu note de pe 7 din 10 de către IMDb. Ca exemple de filme în care a mai jucat pot aminti: Celda 211, Te doy mis ojos. Probabil unul dintre cele mai reușite apariții din ultima perioada este cea din serialul Favoriții lui Midas despre care o sa vin curând cu un articol si pe care îl găsiți pe Netflix.

Rolul  Sandrei i-a fost atribuit actriței de origine spaniola Anna Castillo. Tânăra actriță și-a început cariera undeva prin 2009 și de atunci a jucat într-o multitudine de filme și seriale spaniole. Serialul Estoy vivo in care joaca din 2017 și care în prezent a ajuns la sezonul 4 se bucura de o cotație IMDb de 7.6 din 10.

Adu – impresii personale

Niciodată nu știi ce te așteaptă atunci când începi sa vizionezi un film. Unele filme ți se potrivesc, alte nu. Si unele filmele asa cum este Adu, ți se lipesc de suflet. Micul Mous cu ingenuitatea și naturalețea sa de copil este pur și simplu sfâșietor prin rolul pe care îl interpretează. Mai ales când stai sa te gândești ca acest copil nu fusese la scoală atunci când a fost descoperit, nu știa sa scrie, nu știa sa citească. Si nu avea nici măcar o idee despre ce este și cum se realizează un film.

Va spun sincer ca m-a surprins scorul mic acordat de IMDb. Dar pe de alta parte am observat ca în general filmele expresive care merg mai mult către suflet sunt de regula slab cotate. Este un film real, palpabil prin povestea pe care ne-o prezintă și în care se regăsesc milioane de imigranți din întreaga lume.

Mi-aduce aminte de poveștile romanilor noștri care au plecat în Italia la începutul anilor ’90. Romani care povesteau drumul greu spre Italia și cum dormeau pe sub poduri pentru nu aveau acte și erau ilegal pe teritoriul acelei tari.

Călătoria lui Adu te poarta printr-o mulțime de locații din Africa. Lucru care este deopotriva interesant și trist când vezi calitatea vieții oamenilor.

Este un film plin de culoare. Peisajele sunt superbe dar și cutremurătoare pe alocuri. Este un film despre puterea prieteniei și a capacității de a te sacrifica pentru omul de lângă tine chiar daca nu va leagă nimic și va cunoașteți de doar doua minute.

Cum va spuneam, filmul dezbate trei fire narative. Sa fiu sincera, pe celelalte doua nu le-am înțeles. Ma așteptam ca la un moment dat cele trei fire sa se întrepătrundă, sa se intersecteze. Ele merg oarecum în paralel fiind unite doar de o bicicleta care la fel ca și ei parcurge lungul drum din Africa pana în Spania. Tensiunile dintre tata și fiica se finalizează oarecum într-o lecție de viata pe care fiica o învață în aceasta călătorie. Este un fel de călătorie inițiatică pentru Sandra.

Nici legătura polițiștilor de frontiera nu am perceput-o. Da este o situație care se întâmplă frecvent la granițe, dar din punctul meu de vedere ar fi constituit un film separat. La modul cum este plasat în filmul nostru, aspectul nu-și prea are rostul.

Asa cum se întâmplă de multe ori în viata, cel mai trist moment mi s-a părut finalul. Acel final când dupa eforturile supraomenești depuse pentru a ajunge în Spania, micul Adu constata ca nici aici nu e ceea ce se poate numi pământul făgăduinței.

Va urez vizionare plăcută și va aștept cu impresii în comentarii.

Poate te interesează și următorul articol:

Doctorul African

1 comentariu publicat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.