Calaretul de arama – Paullina Simons

Calaretul de arama este primul volum al trilogiei scrise de autoarea americana de origine ruseasca Paullina Simons. Desi este un roman cu peste 900 de pagini, pot sa va spun ca este in acelasi timp o carte care se citeste incredibil de usor, actiunea fiind interesanta si alerta.

Primul volum, al trilogiei scrise de Paullina Simons, Calaretul de arama ne prezinta viata adolescentei de 17 ani Tatiana in Leningradul anului 1943. Inca un copil din foarte multe puncte de vedere Tatiana se va transforma intr-o femeie marcata de viata pe masura ce il intalneste pe militarul Alexander venit sa asigure ordinea in aceasta parte a Rusiei.

Autoarea ne prezinta in acest volum aproape doi ani din viata Tatianei si ai lui Alexander, tanarul de 25 de ani pe care aceasta il iubeste in secret fiind logodnicul surorii ei mai mari, Dasa.

Ai putea sa te lupti cu sora ta pentru iubirea unui barbat? Socul Tatianei cand realizeaza ca tanarul militar care i-a furat inima intr-o zi de vara cu o simpla privire intr-un Leningrad aglomerat este iubitul pe care sora sa mai mare doreste sa-l prezinte familiei este nimicitor.

Dar oare Alexander ar renunta la o femeie experimentata si plina de viata cum este Dasa pentru un copil indragostit de carti si povesti romantice cum este Tatiana?

Si ce te faci cand dragostea si frustrarile se intalnesc in 2 camere in care locuiesc 7 suflete in 3 generatii, copii, parinti si bunici, pe fundalul unui asediu ce bate la portile Leningradului?

Va reusi Dimitri, prietenul lui Alexander sa cucereasca inima Tatianei? Vor reusi cele doua cupluri sa depaseasca ororile razboiului?

Cine este Calaretul de arama si care este rolul lui in povestea noastra?

Foarte multe intrebari, nu-i asa? Nici n-ar putea fi putine dat fiind lungimea cartii si te las pe tine sa afli raspunsul la ele.

Ceea ce pot sa-ti mai zic este ca pe langa o poveste de dragoste pura si nevinovata asa cum este de regula prima dragoste, cartea ne pune in fata unor situatii istorice de exceptie. Citind romanul vei constientiza cat de cruda a fost viata cu cei ramasi in Leningrad in anul in care acesta a fost asediat de nemti. Vei trai alaturi de personajele cartii, foametea, rationalizarea si ororile razboiului.

Si pentru ca este o trilogie, eu va spun ca astept cu nerabdare sa citesc si urmatorul volum si anume Tatiana si Alexandru pe sper sa il gasesc ca si pe primul tot la libraria online libris.ro.

Fata de momentul cand am gasit eu Calaretul de arama, va spun un secret, acum are pe site-ul librariei o reducere de 30% asa ca va puteti bucura din plin de aceasta carte aparuta la editura Epica.

Lectura placuta va urez!

Poate te intereseaza si:

Millenium 4

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Sari la bara de unelte